Banalizarea raului
iulie 18, 2023
A fost odată o librărie…
august 14, 2023

Tigaia gurmandului

Tigaia gurmandului
Cotlet și ceafă de porc, cotlet de porc semiafumat, vin alb, focaccia, ulei de măsline, ouă, rozmarin, telemea, roșii, castraveți, ceapă roșie, usturoi, ulei de floarea soarelui

La OK te hrăneşti sănătos!

Ciorba misterioasă Rumford
Pe vremea când era la grădiniță, fiica mea primea la prânz ciorbă. Zilnic. De fiecare dată când o întrebam ce fel de ciorbă a mâncat în ziua respectivă spunea că nu-și aduce aminte. Știa perfect felul doi, combinația de legume cu carne sau paste cu brânză sau orice altceva, dar ciorba misterioasă nu putea să și-o amintească. Și așa a rămas până la finalul grădiniței, a devenit chiar un subiect comic să ne spună zilnic că a avut la prânz ciorbă misterioasă.
Cu mai bine de două secole înainte ca fiica mea să fie interesată de ciorbă fix cât sunt conducătorii noștri interesați de schimbarea climatică, un britanic pe nume Benjamin Thompson dar cunoscut mult mai bine drept contele Rumford avea și el o problemă cu supa, dar de o cu totul altă natură. Ajuns în Bavaria, ca (mai târziu) Ministru al armatei, sarcina lui Rumford, printre altele, era să ofere soldaților un aliment bogat în calorii și hrănitor totodată. Pentru aceasta a ales o metodă cu care și fiica mea a fost, este și va fi întotdeauna de acord: Orice este plăcut la gust, hrănește!
Și uite-așa a apărut misterioasa și mai apoi celebra supă Rumford. De ce misterioasă? Din cauza cartofului. Cartoful a fost leguma preferată a lui Sir Benjamin dar, vă vine sau nu să credeți, pe vremea aceea bavarezilor nu le plăcea cartoful. Iar Rumford tocmai asta intenționa să pună în supă. Într-adevăr, peste tot în Europa au existat prejudecăți și dezinformări despre cartof. Era considerată o legumă otrăvitoare, care provoacă unele dintre cele mai grave boli. Evident, muncitorii lui din fabrică sau soldații nu s-ar fi atins de mâncare dacă ar fi știut că are cartofi în compoziție. Deci, Sir Benjamin a construit o cameră specială lângă bucătărie în care a depozitat și a pregătit în secret cartofi. La început, bucătarii au trebuit să fie foarte atenți, iar cartofii au fost fierti si amestecati în așa fel pentru a nu scăpa în supă bucăți solide de cartofi. Oamenilor le-a plăcut foarte mult noua supă. A fost, cu adevărat, supa misterioasă a lui Sir Benjamin. Abia mai târziu Sir Benjamin i-a anunțat că supa conţinea și cartofi. Au fost ceva obiecții la auzirea acestei vești, dar acum se obișnuiseră cu ciorbă și nimeni nu a refuzat-o.
Ei bine, dacă bavarezii n-au comentat la barabule, n-o să comentăm noi la Tigaia gurmandului, nu? Deși tare ne place să mai comentăm! Și să mâncăm! Comentând!

Articol de:
Prof. Alin Paius – antrenor de fitness
Iulie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *