Retez
mai 16, 2021
Clatite Gratinate
iunie 15, 2021

Cascada Bigar

Cascada visurilor noastre

Dispăru cascada Bigăr. Adică nu dispăru ca-n filmele cu alienși, ci se surpă. Se prăvăli. Fu frumoasă, mi se spuse. Nu văzui de-aproape, că nu avusei timp. Sau drum. Da’ văzui poze. Deh, ce să zic – despre morți numai de bine, dar… cea mai frumoasă cascadă din Europa? Nu prea cred. Nu prea crezui nici atunci când dădu informația peste mine prima dată, deși eram în minoritate flagrantă! Da, nimic de zis, jos pălăria în fața la domnu’ străin care a venit cu ideea asta briliantă de marketing. Dumnezeu știe că avem nevoie de cât mai multe astfel de idei. Sau domni străini binevoitori cu putorile noastre mioritice. Până la urmă turismul așa se construiește, pas cu pas. Mic, mare, dar să fie înainte. Se aude, domnilor din administrație?
Și chiar dacă nu am fost niciodată acolo (dar știu să-mi dau cu părerea, normal – ca orice româncă “jmecheră” care se respectă), sunt convinsă că nu doar în cascada asta stătea frumusețea și unicitatea zonei respective. Că am și eu prieteni. Care au parcurs zona. Și văzui niște fotografii tare deosebite cu alte zone tot de pe-acolo (multe altele) care ar merita promovate mai abitir dacă se vrea să se prăvălească turiștii mai ceva ca la icoana de la Nicula.
Dar eu zic să tragem spuza pe turta noastră, nu? Și după cum spunea Lucian Mândruță adineauri, până când patrioții adevărați vor căuta la Bigăr cu scafandri urmele inamicilor neomarxiști, unguri sau necredincioși care au prăvălit cascada intenționat, până atunci, haideți să vizităm aici la noi – în județul Vâlcea – vreo câteva cascade chiar mai frumoase decât Bigăr. Părerea mea. Și începem cu cascada asemănătoare de lângă schitul Pahomie, continuăm cu binecunoscuta Scoruș, trecem la vijelioasa Moara Dracilor de pe Latorița, poposim la accesibila Lotrișor și ajungem până la ascunsa Borâncioaia. În drum facem poze si la Apa Spânzurată, Gardului sau Borogeana, că sunt și ele tot ale noastre!

Articol de:
Ana Hodobet
Iunie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *