Muschiulet de porc cu sos de hribi si pita
ianuarie 16, 2023
Big Boy Burger Clasic
februarie 14, 2023

Rezoluție 2023

Rezoluție 2023

Măi fetelor (dar mai ales băieților!), am găsit un text pe care nu am cum să nu vi-l împărtășesc. E un fel de rezoluție pe invers și m-a lovit așa de tare pentru că mă recunosc și eu de mi-e rușine să mai ies din casă. Dintotdeauna am fost așa. O mută și o fraieră care a stat cuminte în banca ei de teamă să nu supere pe cineva sau să nu cumva să deranjeze. Că așa m-a învățat mama pe vremea când eram mică și credulă. Să fiu cuminte. Să stau în banca mea.
Săru’ mânușițele domnule Valeriu Nicolae, că ați avut tupeul să lansați în media așa ceva. Iată textul:

Noi suntem tufuți nu pentru că sunt o mulțime de bădălăi care ne fură și ne conduc, nu pentru că avem tot felul de geoni, orbani, diaconești, alinuțe și hunori mai mult sau mai puțin deștepți dar toți lacomi și fără pic de coloană vertebrală. Nu pentru că încă votăm în general oameni împinși în față de tot felul de foști și actuali securiciști despre care nu ne informăm deloc. Nici pentru că tot felul de mârlăneți rudele/amantele/amanții celor de mai sus sau ale unor tartori încet dar sigur ocupă poziții de conducere peste tot de la politică, la guvern, la primării, la servicii, la universități, la spitale și pe unde mai sunt. Nu din cauza ciuvicilor, gâzilor, ciutacilor, papagalilor și alexandreștelor care ne manipulează abject.

Suntem tufuți pentru că oamenii normali de peste tot stau pe burtă și nu îndrăznesc să zică nimic atunci când lucrează cu ei. Fie pentru că speră că se vor scoate și ei, fie de frică că ar putea să rateze o oportunitate care pică de la șefi.

Și pentru că nepotismul nostru e întodeauna acceptabil deși suntem foarte indignați de nepotismul altora.

Articol de: Ana Hodobet
Ianuarie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *