Platou Vanatoresc
octombrie 15, 2021Studiu romani
noiembrie 12, 2021Vaccinurile
Din nou despre vaccinuri?
De fapt un singur vaccin, dar făcut de mai multe ori. 3 mai precis, în cazul meu și-al lui Mihai. De ce am revenit asupra subiectului? Pentru că suntem în plin val patru, pentru că a fost o campanie foarte proastă de conștientizare a pericolului, pentru că vor veni zile mult mai grele, repet, mult mai grele, pentru că nici atunci nu vom reacționa altfel decât în cazul în care -Doamne-ferește!- cineva drag nouă va ajunge la ATI și pentru că în aceste condiții nu se va putea zice niciodată că s-a scris prea mult pe acest subiect!
Pentru noi, faptul că nu s-au vaccinat mulți români nu e un șoc. Doar trăim aici de atâția ani! Chiar și părinții mei, dacă nu aș fi insistat eu și apoi să mă duc cu ei de mânuță la cabinet, n-ar fi catadicsit să-și miște fundurile ca să facă vaccin. Aveau treabă. Repet, nu mă surprinde nici asta. Avem o indolență proverbială, uitați-vă la cifrele care ne indică numărul celor prezenți la vot sau numărul celor care se spală pe dinți în țărișoara noastră. Ați fi surprinși. Ei, da, acolo, recunosc, am fost și eu șocată când am aflat. Și nu mi-a venit a crede. Apoi am vorbit cu un stomatolog. Specialist, deci. Și mi-a explicat. Și am crezut.
Ce mă surprinde însă este limita ștachetei bunului simț. La oameni cumsecade, pe care-i cunosc de ani buni. Spre exemplu, află un prieten că m-am vaccinat cu doza a treia și mă sună să-mi spună că și Cristina de la contabilitate s-a vaccinat și acum are Covid! Așa, si? Că doar vaccinul nu-ți închide căile respiratorii, ca să nu mai intre niciun fir de praf, virus sau microb. O să intre, mai ales dacă stai fără mască în spații închise sau aglomerate! O să intre dacă stai aproape de cei care au deja virusul. O să intre oricum, se pare, la cât de contagioasă e noua tulpină. Așa, și? Repet eu colegului. Cum se simte Cristina?
A, bine, îmi zice, dacă nu făcea test obligatoriu la muncă nici nu știa că are, nu avea niciun simptom. Se simte bine. Păi despre asta e vorba, zic. Despre a te simți bine! Și despre a nu ajunge la ATI. Restul e cancan. De prost gust deja. Din păcate nouă ne place asta mai mult decât ar fi norml. Și cazurile vor crește.
Articol de:
Ana Hodobetz
Octombrie 2021