A fost odată o librărie…

A fost odată o librărie. În nord. Cartierul Nord, orașul meu natal, Râmnicu Vâlcea. Nu era o librărie mare, era o librărie mică. Dar era a noastră, a celor care locuiam (și locuim în continuare) în acest cartier.
Au dreptate cei care spun că știm să apreciem cu adevărat ceva sau pe cineva doar atunci când dispar, niciodată când sunt lângă noi!
Deși nu era, repet, o librărie mare, avea de toate. Aveam nevoie de caiete, avea caiete. Aveam nevoie de creioane sau pixuri, avea creioane și pixuri. Aveam nevoie de cărți de colorat pentru nepoțel, avea cărți de colorat. Aveam nevoie de autocolant, avea autocolant. Până și plușuri avea! De toate mărimile și culorile! Dar ce n-avea? Ce n-avea? Nici nu știu unde naibii putea să depoziteze atâtea produse, că nu am observat să aibă vreun depozit în spate, atât de mică era librăria noastră de cartier!
Și înăuntru o doamnă atât de drăguță și de amabilă de ți-era mai mare dragul să mergi și să-i spui ce-ți lipsește!
Singurul meu regret este că nu am stat niciodată mai mult de vorbă cu doamna respectivă. Nici nu știu dacă era patroană sau angajată. Nu prea sunt eu mare vorbăreață din fire, mai ales când e vorba de vreme sau de politică, dar asta nu e o scuză.
Au fost multe momente când eram numai noi două acolo. Ar fi trebuit să spun o vorbă bună. Să pun o întrebare. Să deschid o conversație în afara frazei: “Cît costă asta?” Abia acum realizez că m-am și întrebat în gând cum o rezista micuța librărie pentru că, deși toți vecinii o știam și toți ne duceam acolo, n-am găsit-o niciodată aglomerată.
A fost odată o librărie.
Acum nu mai este.
În locul ei acum este o sală de pariuri.

Articol de: Ana Hodobet
August 2023