Ar fi fost aproape imposibil ca primul meu eseu după stările astea de urgență, alertă, letargie și comedie să nu aibă măcar iz de pandemie, dacă nu chiar să-mi permită să mă bag în ea până peste cap. Sau măcar de sub bărbie până peste nas. Ca o fată cuminte și ascultătoare ce sunt!
Abia așteptam să se termine odată, ca să vedem cum și cât vom evolua! Păi nu ne spuneau că pandemia asta o să ne schimbe modul de viață, modul în care o să vedem lucrurile, modul în care o să trăim de-acum înainte? Că totul, dar TOTUL o să se schimbe din momentul în care vom ieși din nou afară fără permisiunea nimănui? Că o să vedem viața cu alți ochi? Că o să ni se schimbe prioritățile? Că ne vom „trezi” și vom crește într-un an cât creșteam înainte în șapte?
Și iată că pandemia e aproape gata și am ieșit din nou afară! Și e adevărat: Vecinii ne zâmbesc mai larg, rudele ne sună mai des, copiii iau note mai mari la școala online, păsărelele ciripesc mai dulce, colegii de serviciu sunt mai amabili, programele TV sunt mai educative, babele de la scară nu ne mai bârfesc până la albire (a se citi dezinfecție), până și ploaia parcă ne udă mai puțin dacă trebuie să ajungem urgent undeva!
Ba mai mult, ăștia care tăiam frunză la câini înainte de pandemie ce credeți că facem acum? Ne-am grăbit să ne căutăm slujbe, evident! Ăștia care furam înainte de pandemie, ce credeți că facem acum? Mergem să ne spovedim cu regularitate! Ăștia care promiteam verzi și uscate înainte de alegeri, ce credeți că facem acum? Autostrăzi și proiecte europene! Ăștia care ne plângeam că viața e grea și amară, ce credeți că facem acum? Plângem de fericire pe trotuare, în magazine, în autobuze și în fața televizorului! Ăștia care „decât” ambalam motoarele mașinilor prin oraș, ce credeți că facem acum? Ne-am luat biciclete! Ăștia care scriam inepții în reviste locale de mare tiraj, ce credeți că facem acum? Exact!
Îmi spun prietenii că sunt naivă, că mă voi lămuri după alegerile locale și parlamentare din toamnă, când voi vedea că populația va „taxa” clasa politică actuală. Ba pardon, eu nu mă refeream la clasa politică, eu mă refeream la cetățeanul obișnuit: cine era cinstit înainte de pandemie, e și acum, cine profita de naivi și nevoiași înainte de pandemie profită și acum, cine te-a iubit înainte de pandemie te iubește și acum. E suficient să ne uităm în jur.
Hai că am rostit de prea multe ori cuvântul „pandemie” și începe să-mi displacă. Are, totuși, și o parte bună această experiență. Ne-am dat seama că nu ne „curăță” pe noi așa ușor o pandemie-două! E nevoie de mai mult de-atât. Dar mi-e teamă că tot noi oamenii o s-o rezolvăm și pe-asta!

articol de Ana Hodobet – iunie 2020