PASINDORA – estetica dentara si faciala la superlativ
decembrie 15, 2021Don`t look up!
ianuarie 15, 2022Salata cu Fructe de Mare
Salata cu fructe de mare
Calamari, cozi de creveți, caracatiță, baby spanac, morcovi, țelină, măsline Kalamata, ulei de măsline, condimente
La OK te hrăneşti sănătos!
De-to-xi-fiere!
Abia acum, la finalul anului de grație 2021 mi-am dat și eu seama că nu se poate “detoxifiere” fără “fiere”. Dacă știam acest amănunt mai devreme, n-aș mai fi promis luna trecută detoxifiere. Aș fi promis drenaj limfatic, peeling profesional, chiar masaj thailandez la o adică! Totul până la clistir. Am și eu limitele mele! Dar, așa cum vă spuneam n-am știut. Sunt obligat așadar, ca în cadrul acestui material să scriu de cât mai multe ori cuvântul “detoxifiere”. De câte ori? De suficient de multe ori încât să “nu-i crape nimănui fierea”, să “nu verse nimeni fiere”, și mai ales să nu avem parte de semeni “amari ca fierea”.
Asta în ciuda faptului că bila, căci despre ea este vorba, are un rol bine definit în organism. Și iată, se poate trăi bine-mersi și fără fiere! Deci, pe cale de consecință, se poate trăi extraordinar de bine și fără de-to-xi-fiere! Și dacă, iată, colecistectomia (fie ea și laparoscopică) mai are până să ajungă la modă, de-to-xi-fierea a trecut de mult de această etapă! A ajuns chiar să fie un subiect desuet, un subiect pe care toată lumea îl are la degetul mic. Aproape ca și optimizarea metodelor de secvențiere a genomului virusului SARS-CoV-2!
Noroc că cei de la Restaurante O.K. au ales de data aceasta o combinație foarte reusită: Salata cu fructe de mare! Da, fructele de mare se încadrează perfect în „decorul” construit de baby spanac, morcovi și țelină. Măslinele și uleiul de măsline fac notă discordantă doar dacă într-adevăr v-ați “răcit” cu bila de curînd, dar fie și-așa, știți foarte bine că nimeni nu-i perfect. Nici măcar detoxifierile contemporane.
Articol de: Prof. Anin Paius – antrenor de fitness