Dan Preda – General Manager – Minet Conf sau confortul casei tale
august 15, 2020
Tronson Autostrada Sibiu – Boita
septembrie 13, 2020

Cotlete de berbecuţ

La OK te hrăneşti sănătos!

A trecut vacanţa anului 2020, pentru mulţi pare că a trecut şi pandemia şi lucrurile încep să redevină “normale”. Adică lumea nu întreabă de ce nu se prea poartă mască, dar deja mulţi întreabă ce să mănânce ca să dea jos cele câteva kilograme acumulate în vara prelungită! Bine, pentru voi, cei care citiţi aceste rânduri e uşor, pentru că arătaţi bine, sunteţi supli, fără burtică, fără celulită, fără riduri si mai ales fără inhibiţii! Dar cu restul ce ne facem? Sunt foarte mulţi cei care si-au propus ca până la Crăciun să mai dea jos câteva kilograme. Ei ce să mănânce? Au atâtea variante de mâncăruri sănătoase şi/sau nesănătoase şi/sau atâtea păreri pro şi contra încât le este foarte greu sa aleagă.
De exemplu „cotlet de berbecuţ cu cartofi noi şi morcovi”. E o alegere bună? Că unii zic da, alţii nu. Că nu s-ar combina carnea cu cartofii niciodată, că friptura de oaie e „grea”, că de fapt cartofii îngraşă etc.
O fi aşa, n-o fi aşa? Poate o să vă surprind (sau poate nu), dar răspunsul meu este: Da!
Da, friptura de oaie e mai greu de digerat, dar asta nu înseamnă decât că următoarea masă trebuie să o consumi puţin mai târziu decât de obicei, asta e tot. Nu are nicio legatură cu celulita sau stomacul tău!
Da, cartofii au un indice glicemic mare, dar să nu-ţi imaginezi că de la porţioara asta de cartofi pornesc problemele tale cu greutatea. Nicidecum!
Problemele cu greutatea au la bază o cu totul altă cauză: dezinteresul. Adică atunci când nu te interesează decât gustul şi nivelul de încărcare al stomacului. De exemplu, când eşti la volan – atent constant la şofat şi direcţie, vei ajunge acolo unde doreşti. Altfel rişti să te trezeşti în şanţ şi să te întrebi (dacă ai noroc şi mai poţi): Cum naiba am ajuns acolo?
La fel e şi cu alimentaţia. Dacă te interesează ceea ce mănânci, vei ajunge acolo unde doreşti, vei arăta aşa cum vrei. Nu glumesc, am la sală o mulţime de exemple în acest sens. Dacă la tine saţietatea primează, vei descoperi peste ceva timp că e prea târziu să mai poţi schimba ceva!
Evident că acest dezinteres se reflectă în fiecare porţie pe care o mănânci, dar asta vom dezvolta data viitoare.

Alin Paius – profesor fitness – septembrie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *