Canicula
septembrie 16, 2023
Burrata cu roșii
octombrie 16, 2023

Salmone al limone

Salmone al Limone
Somon file, lămâie, unt, ulei de măsline, risotto cu legume

La “OK” te hrănești sănătos!
Cel mai bun, dar care?
Imediat cum am aflat care este preparatul promovat de cei de la “OK” pentru luna aceasta, mi-am propus inițial un singur lucru: să nu înșir pe hârtie proprietățile arhicunoscute și multitudinile beneficii ale consumului preparatelor din somon.
Pentru că, sper și cred totodată, toată lumea cunoaște măcar principalele trei mari avantaje ale somonului: Proteina de înaltă calitate, bogăția în acizi grași esențiali (omega 3 în special) și astaxantina – unul dintre cei mai puternici antioxidanți naturali! Evident, lista este lungă dar, așa cum am spus, mă voi opri aici pentru că mi-a atras atenția un alt subiect dezbătut aprig în presă: somonul sălbatic sau somonul de crescătorie?
Se pare că ceea ce vedem noi în farfurie sau pe rafturile hiper-super-mega-giga marketurilor nu mai e de mult somon sălbatic, ci numai de crescătorie. Și ar mai zice unii că nu e bine, din cauză că somonul de crescătorie este plin de antibiotice, poluanți sau coloranți. Este adevărat? Poate că da, de fapt sunt aproape convins că da, însă vă aduc aminte că și puiul și porcul și legumele sau fructele din hiper-super-mega-giga marketul din cartier sunt crescute în același mod! Și-atunci care e soluția?
Păi uite ce zic eu:
Dacă sunteți consumatori împătimiți ai somonului și consumați zilnic sau mai mult de trei ori pe săptămână, atunci când îl cumpărați fiți siguri că pe etichetă scrie somon sălbatic (de obicei din Alaska) și nu somon de Norvegia (acela e din crescătorie).
Dar dacă mâncați somon mai rar, o singură dată pe săptămână, sau chiar mai rar, la nunți, botezuri și zilele orașului, polemica de mai sus nu-și are rostul. Ceea ce trebuie să faceți este să identificați alimentele pe care le consumați zilnic sau foarte des și concentrați-vă atenția acolo, pe acelea trebuie să le consumați cât mai BIO! Și astfel vă veți fi crescut “forța” sistemului imunitar. Dacă acele alimente zilnice sunt sănătoase, o porție delicioasă de somon consumată din când în când e mai mult decât binevenită! Indiferent dacă e din Alaska, Norvegia sau Tuvalu!
Articol de: prof. Alin Paius – antrenor de fitness
Septembrie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *